Dr. Daniel Diaconu
Medic Specialist Endocrinolog București

Endocrinologia reproductivă. Patologia tiroidiană. Evaluarea deficitului de testosteron.

Consultația endocrinologică este recomandată atunci când apar simptome care pot indica un dezechilibru hormonal, de la oboseală persistentă și variații de greutate până la tulburări de metabolism, probleme tiroidiene, infertilitate masculină sau testosteron scăzut. Dr. Daniel Diaconu oferă consultații de endocrinologie în București, cu evaluare clinică atentă, recomandări personalizate pentru diagnostic și monitorizare, precum și expertiză în patologia tiroidiană, endocrinologia reproductivă masculină și deficitul de testosteron.

Expertiză medicală și arii de interes

Dr. Daniel Diaconu este medic specialist endocrinolog cu o solidă pregătire clinică și academică. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova și a urmat Programul național de rezidențiat în endocrinologie cu formare clinică și academică la Institutul Național de Endocrinologie C.I. Parhon. Expertiza sa acoperă endocrinologia reproductivă, patologia tiroidiană și evaluarea deficitului de testosteron, cu interes pentru procedurile intervenționale endocrine.

Practica medicală a dr. Daniel Diaconu se concentrează pe diagnosticul și tratamentul mai multor patologii endocrine.

Patologie tiroidiană

Evaluarea patologiei tiroidiene poate include:​

  • Boli tiroidiene autoimune
  • Evaluarea ecografica a nodulilor tiroidieni
  • Evaluarea indicației de puncție aspirația cu ac fin FNAB
  • Evaluarea indicației pentru tratament interventional sau chirurgical
Investigațiile recomandate pot include ecografie tiroidiană și puncție tiroidiană sau de ganglioni cervicali cu ac fin, atunci când există indicație medicală.

Patologie paratiroidiana

Evaluarea patologiei paratiroidiene poate include:

  • evaluarea metabolismului fosfo-calcic
  • identificarea adenoamelor paratiroidiene prin ecografie cervicala
  • indicația de paratiroidectomie
  • Abaltia cu etanol a chistelor paratiroidiene atunci când există indicație

Infertilitate masculină​

Infertilitatea masculină este o condiție complexă care poate necesita o evaluare endocrinologică completă. În funcție de contextul clinic, evaluarea poate include:​

  • evaluare hormonală
  • interpretarea spermogramei
  • evaluarea cauzelor endocrine ale infertilității
  • managementul medical al infertilității
Abordarea integrată urmărește identificarea cauzelor endocrine care pot influența fertilitatea masculină și orientarea corectă a pașilor următori.

Deficit de testosteron (hipogonadism masculin)​

Un domeniu important al activității clinice îl reprezintă evaluarea și managementul deficitului de testosteron la bărbați. Diagnosticul presupune:​

  • evaluarea simptomelor clinice
  • determinări hormonale corecte
  • interpretare endocrinologică în contextul medical al pacientului
  • alegerea tratamentului optim
Această evaluare este utilă mai ales atunci când există simptome persistente precum oboseală, scăderea libidoului, reducerea masei musculare sau dificultăți de concentrare.

Endocrinologie intervențională​

În activitatea clinică pot fi utilizate metode moderne de diagnostic și proceduri minim invazive, precum:​

  • ecografie tiroidiană
  • puncție tiroidiană cu ac fin FNAB
  • puncție a ganglionilor cervicali cu dozarea din washout a TG și calcitoninei
  • ablația cu etanol a chistelor tiroidiene
  • ablație tiroidiană prin microunde
Aceste proceduri sunt recomandate în cazuri selectate, în funcție de indicația medicală.

Patologia hipofizara

  • Evaluarea funcției hipofizare
  • Diagnosticul tumorilor hipofizare
  • Testari hipofizare dinamice

Patologia suprarenaliana

Evaluarea funcției corticosuprarenaliene
  • diagnosticul sindroamelor suprarenaliene: sindromul Cushing, hiperaldosteronism primar, feoceomocitomul sau sindromul de hiperplazie adrenala congenitală
  • stabilirea indicației chirurgicale și monitorizarea leziunilor suprarenaliene

Pentru ce simptome
este recomandat un
consult endocrinologic

Multe semne fizice sunt atribuite oboselii, stresului sau ritmului de viață, dar uneori au la bază un dezechilibru hormonal. Un consult endocrinologic este util atunci când apar simptome persistente sau modificări care necesită clarificare medicală.​

Printre cele mai frecvente motive de prezentare se numără:

oboseală persistentă
modificări inexplicabile de greutate
scăderea energiei
dificultăți de concentrare
scăderea libidoului
reducerea masei musculare
dificultăți de fertilitate
suspiciuni de afecțiuni tiroidiene

La bărbați, aceste simptome pot avea legătură cu testosteronul scăzut, infertilitatea masculină sau alte tulburări endocrine care necesită investigații suplimentare.

Cum decurge consultația endocrinologică​

Consultația endocrinologică începe cu evaluarea simptomelor și a istoricului medical, urmată de recomandări personalizate în funcție de problema principală a pacientului. În multe situații, diagnosticul corect necesită corelarea semnelor clinice cu analize hormonale și investigații imagistice.​​

Etapele consultației pot include:​

1.

Discuție despre simptome, istoricul medical și tratamentele urmate.​

2.

Examen clinic și orientare diagnostică.​

3.

Recomandarea de analize endocrine și investigații, inclusiv ecografie tiroidiană, când este necesar.​​

4.

Interpretarea rezultatelor și stabilirea planului de monitorizare sau tratament.​​

Lipsa de testosteron la bărbați:
simptome și diagnostic​

Nivelul scăzut de testosteron poate afecta funcționarea întregului organism. Cele mai frecvente simptome pot include:​ oboseală cronică, scăderea libidoului, reducerea erecțiilor matinale, pierderea forței fizice, scăderea masei musculare, iritabilitate sau schimbări de dispoziție, dificultăți de concentrare.​

Diagnosticul de hipogonadism masculin se stabilește prin corelarea simptomelor cu rezultatele analizelor de sânge efectuate corect și interpretate în context endocrinologic. Nu orice simptom de oboseală sau scădere a libidoului indică automat un deficit de testosteron, motiv pentru care evaluarea medicală completă este esențială.​

Tratament pentru testosteron scăzut:
evaluare și monitorizare​

Tratamentul pentru testosteron scăzut se stabilește doar după confirmarea diagnosticului și după evaluarea atentă a fiecărui pacient. Scopul terapiei este readucerea nivelului testosteronului în intervalul fiziologic și ameliorarea simptomelor asociate deficitului hormonal.​

În funcție de profilul clinic și de rezultatele investigațiilor, medicul poate recomanda monitorizare, reevaluare sau tratament de substituție cu testosteron. Atunci când este indicat, tratamentul necesită urmărire periodică pentru evaluarea răspunsului clinic și ajustarea conduitei medicale.​

Analize și investigații endocrinologice recomandate​

Analizele și investigațiile recomandate în endocrinologie diferă de la un pacient la altul, în funcție de simptome, istoricul medical și suspiciunea clinică. În practică, evaluarea poate include:​

Evaluarea funcției tiroidiene

prin analize hormonale specifice (TSH, FT4, T3 anticorpi tiroidieni)

Profil hormonal masculin

testosteron total și testosteron liber calculat, LH Prolactina, estradio

Ecografie tiroidiană

pentru evaluarea structurii tiroidei şi caracterizarea nodulilor tiroidieni

Puncție tiroidiană

evaluare citologică a nodulilor tiroidieni atunci când există indicație

Ablatie tiroidiana

tratamentul nodulilor tiroidieni selectați, atunci când există indicație

Recomandarea investigațiilor se face individual, după consultație, pentru a evita atât evaluările incomplete, cât și analizele inutile.​​

Întrebări frecvente
despre consultul endocrinologic, tiroidă și testosteron​

Când ar trebui să merg la un medic endocrinolog?

Un consult endocrinologic este recomandat atunci când apar simptome precum oboseală constantă, scăderea energiei, modificări de greutate, scăderea libidoului, dificultăți de fertilitate sau reducerea masei musculare. Dacă aceste manifestări persistă, evaluarea endocrinologică poate clarifica dacă există o cauză hormonală.​

Consultația endocrinologică include discuția despre simptome, istoricul medical și tratamentele urmate, urmată de examen clinic și, la nevoie, recomandarea de analize și investigații. După interpretarea rezultatelor, medicul stabilește dacă este necesar tratament, monitorizare sau evaluare suplimentară.​

Analizele recomandate în endocrinologie diferă de la un pacient la altul și depind de simptomele prezente și de suspiciunea clinică. În funcție de caz, medicul poate recomanda analize pentru funcția tiroidiană, profil hormonal, markeri specifici și alte investigații necesare pentru stabilirea diagnosticului.​

Evaluarea de bază include testosteronul total și testosteronul liber calculat, recoltate dimineața. În funcție de contextul clinic, pot fi recomandate și alte analize, precum LH, prolactina și estradiolul, pentru a clarifica mecanismul deficitului hormonal.​

Terapia de substituție cu testosteron este un tratament utilizat la bărbații diagnosticați cu hipogonadism, cu scopul de a readuce nivelul testosteronului în intervalul fiziologic și de a ameliora simptomele asociate. Indicația de tratament se stabilește medical, după evaluarea completă a pacientului și după confirmarea diagnosticului.​

Terapia cu testosteron trebuie inițiată doar după confirmarea diagnosticului și în context medical controlat. Siguranța tratamentului depinde de alegerea corectă a pacienților, de monitorizarea periodică și de respectarea indicațiilor medicale.​

Ecografia tiroidiană este recomandată atunci când există suspiciuni clinice sau biologice de afectare tiroidiană ori când este necesară evaluarea unor noduli tiroidieni. Aceasta ajută la aprecierea structurii tiroidei și la orientarea conduitei medicale ulterioare.​​

Puncția tiroidiană cu ac fin este o procedură utilizată pentru evaluarea anumitor noduli tiroidieni. Procedura presupune prelevarea de celule cu ajutorul unui ac subțire, de obicei sub ghidaj ecografic, pentru analiză citologică.​

Ablația tiroidiană prin microunde este o procedură minim invazivă utilizată în anumite situații pentru tratamentul unor noduli tiroidieni selectați. Prin această tehnică, țesutul nodular este redus fără intervenție chirurgicală clasică, atunci când indicația medicală o permite.​

Costul unui consult endocrinologic poate varia în funcție de complexitatea evaluării și de investigațiile recomandate în cadrul consultației. Pentru informații actualizate despre costuri, disponibilitate și programări, este necesar contactul direct cu recepția cabinetului.​

Informații generale despre endocrinologie

Endocrinologia este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor hormonale și al bolilor glandelor endocrine. Un medic endocrinolog poate evalua probleme legate de tiroidă, metabolism, fertilitate, testosteron scăzut și alte tulburări hormonale care influențează funcționarea normală a organismului.​​

Programări

Pentru programări, sunați la 0758 231 716, de luni până vineri, în intervalul X – Y. În funcție de recomandarea medicală, vă puteți programa pentru consult endocrinologic, evaluarea afecțiunilor tiroidiene, infertilitate masculină, testosteron scăzut și investigații specifice.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.